Agentia Nationala pentru Sanatate Publica a anuntat ca in Republica Moldova au fost inregistrate sase cazuri de deces din cauza Covid-19 in randul persoanelor vaccinate. Autoritatile din sanatate mentioneaza ca aceste persoane au decedat din cauza ca aveau comorbiditati.
Potrivit institutiei, in Republica Moldova au fost inregistrate sase cazuri in care persoanele vaccinate au fost rapuse de Covid-19.
AGENTIA NATIONALA PENTRU SANATATE PUBLICA:"Pana in prezent, ANSP a inregistrat si documentat 6 cazuri de deces in urma complicatiilor infectiei COVID-19 in randul persoanelor care au in anamneza cel putin o doza de vaccin anti-COVID-19. Dintre acestea, 5 persoane aveau doar o singura doza de vaccin (inclusiv 1 cu ciclul complet de vaccinare) si 1 persoana avea ambele doze de vaccin. Dintre aceste persoane, 3 – au fost vaccinate cu vaccinul Astra Zeneca, 1 persoana cu Pfizer, 1 persoana cu Sputnik-V si 1 persoana cu vaccinul Janssen."
ANSP mentioneaza ca persoanele rapuse de virus aveau comorbiditati, iar decesul nu a fost provocat de vaccinul administrat.
AGENTIA NATIONALA PENTRU SANATATE PUBLICA:"De mentionat ca persoanele au decedat din cauza complicatiilor provocate de infectia cu virusul SARS CoV-2 pe fundalul comorbiditatilor existente si nu poate fi facuta nicio asociere a decesului cu vaccinul administrat."


