Șase ucraineni au fost prinși în timp ce treceau ilegal în Moldova. Aceștia au plătit câte 4 mii de dolari unor moldoveni, care urmau să-i ajute să treacă granița. După ce recent Rada de la Kiev a aprobat noua lege privind mobilizarea, tot mai mulți bărbați din țara vecină încearcă să fugă de război, traversând frontiera cu România şi Republica Moldova. Unii și-au pierdut viața încercând să treacă râuri sau munți.
Cei șase ucraineni au fost prinși în sectorul de frontieră Tocuz, în timp ce treceau ilegal în Moldova. Din declarațiile acestora, ei au plătit fiecare câte 4000 de dolari unui grup de persoane pentru a ajunge în țara noastră. Potrivit unui comunicat emis de Poliția de Frontieră, aceștia au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova.
Într-un clip video distribuit pe canalele de Telegram ucrainene se văd mai multe mașini abandonate pe marginea drumurilor, la granița cu Moldova. Persoana care filmează spune că vehiculele, cu numere de înmatriculare din diferite regiuni ale Ucrainei, sunt lăsate de cei care încearcă să intre ilegal în țara noastră.
”Iată un BMW lăsat abandonat cu numere din Dnipropetrovsk.”
Recent, un ucrainean a fost reținut în timp ce încercă să treacă râul Nistru și să ajungă în Moldova pe o saltea gonflabilă. A plătit 4 mii de euro pentru a putea fugi.
Alți șapte bărbați au fost reținuti în timp ce treceau granița dntre Ucraina și România ocolind punctele de control într-o mașină UAZ.
Alți câțiva ucraineni au fost prinși de polițiștii de frontieră din Transcarpatia în timp ce încercau să fugă în România prin munți.
În jur de 30 de ucraineni au murit încercând să treacă ilegal graniţele Ucrainei şi să evite lupta în războiul împotriva Rusiei. Dintre aceştia, 24 au murit încercând să ajungă în România traversând râul Tisa.
Doi au fost găsiți acum câteva zile în timpul patrulării graniței româno-ucrainene.
De la începutul războiului, poliţiştii de frontieră au descoperit aproximativ 450 de grupuri care au încercat să treacă ilegal frontiera. În medie, 10 bărbaţi sunt prinşi în fiecare zi încercând să părăsească ilegal Ucraina. Presiunea a crescut și mai mult după aprobarea noii legi privind mobilizarea, care îi obligă pe toți bărbații ucraineni cu vârsta între 18 și 60 de ani să se înregistreze pentru serviciul militar. Armata ucraineană are nevoie de noi recruți pentru a-și consolida efectivele epuizate după doi ani de război cu Rusia.

