Statul gros de zapada a dat mari batai de cap oamenilor din sate, unde utilajele de deszapezire au ajuns mai greu sau nu au ajuns deloc inca. Este si cazul localitatii Suvorovca din raionul Falesti. Toata noaptea trecuta a nins abundent, iar astazi pana dupa amiaza, cand in sat a ajuns o autospeciala, drumurile erau inca pline de zapada.

In satul Suvorovca din raionul Falesti astazi dimineata pe drumuri puteau fi observate doar urmele lasate de rotile masinilor soferilor mai curajosi care au incercat sa iasa din localitate. La intrarea in sat am intalnit  un barbat ramas cu automobilul in nameti de aseara.

„Mergeam in ospetie de Craciun si nu am ajuns.”

Si masina care aduce produse alimentare in sat a inaintat cu greu pe drumurile inzapezite, ca sa ajunga la destinatie.

„Iata azi trebuia pentru autobuz de curatat, soferul a spus ca singur a curatat in partea aceea, dar in oras oamenii nu au putut pleca.”

Probleme a avut si soferul autobuzului de ruta care circula spre Balti.

„Greu a fost, baietii au impins, painea au adus, dar baietii au impins. La noi de fiecare data e aceeasi situatie cand e zapada. Nu e niciun microbuz, nimic azi.”

Cu drumurile inzapezit, satenii si-au  facut singuri carari prin zapada.

„Singuri cu puterile proprii, totul singuri. Aseara tractorul a fost cel de la Falesti, asa se spune, dar in sat nimic, prin sat noi singuri.”

„De ieri de cand a inceput sa ninga, nimeni nimic nu a strans. Cum ne descurcam? Iata asa, nu iesim, suntem batrani, e greu.”

Si in sudul tarii au fost probleme. Mai multe curse de autobuz de pe rutele interurbane au fost anulate iar altele au avut intarzieri.

Astfel ca oamenii au fost nevoiti sa astepte si ore in sir in statii si autogari.

 „Am venit la 7.40 si microbuzul nu este.

- Credeti ca va veni?

- Nu prea cred. Drumurile le-au curatat, dar microbuze nu sunt, asta e rau.”

„Totul este bine, vremea e frumoasa, dar foarte rau merge transportul public.”

„Multe microbuze nu s-au prezentat la peron, multe nu au putut iesi din sate dar ce este pastram.

- Care sate?

- Ceea ce tine de Tiraspol, Bender, nu s-a prezentat niciuna, Tocuz, Ucrainca iarasi nu s-a prezentat, dar poate pe parcurs, ca drumarii lucreaza.”

Pe parcursul zilei de astazi circulatia transportului pe rutele interurbane a revenit partial la normal, dar pe drumuri se circula in conditii de iarna, astfel ca autobuzele si microbuzele ajung cu intarziere la destinatie.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.