Scandal la o biserica din capitala. In timpul crestinarii unui bebelus preotul a alungat din biserica un barbat pentru ca acesta nu ar fi fost botezat. O secventa video care arata incidentul a fost publicata pe retele de socializare. Mitropolia Moldovei s-a autosesizat si investigheaza cazul. Daca clericul va fi gasit vinovat acesta va fi sanctionat.
“ - Daca nu sunteti botezata, va rog frumos, nu participati.
Eu sunt botezata, dar sotul meu nu este botezat, dar el are dreptul sa stea in biserica. Nu aveti dreptul...
Am dreptul, eu sunt stapan aici. Ai inteles. Ia uite la dansa.”
Incidentul ar fi avut loc pe 25 noiembrie la Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena din capitala in timpul unui botez, scrie canalul de telegram care a publicat aceasta secventa video. Din imagini se vede ca preotul care urma sa oficieze slujba, incepe sa strige si sa alunge din biserica un barbat care, pare sa fie strain, pe motiv ca nu ar fi fost botezat.
“ Daca omul nu este botezat oameni buni, unde va aflati voi? La club sau unde?
De ce strigati asa la noi, noi am venit cu pace.
Da lasati voi pacea aceasta. Eu nu particip ca nu am dreptul.”
Din discutii reiese ca barbatul este strain, deoarece raspunde in engleza iar la final preotul face referire la Marea Britanie.
”E biserica, nu foaie verde. Va uitati ca in Anglia fac baluri si fel de fel de prostii in biserica.”
Am incercat sa luam o reactie de la preotul, care apare in imagini, insa responsabilii de la Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena nu au raspuns la telefon. Cei de la Mitropolia Moldovei ne-au spus ca s-au autosesizat.
Ioan MOSNEGUTA, VICAR MITROPOLITAN: “Cazul este cercetat minutios de catre instanta judecatoreasca bisericeasca, dupa care se va veni cu o decizie finala pe marginea acestui caz si vom putea sa va comunicam amanunte atunci cand vom avea incheiata studierea cazului.”
Daca preotul va fi gasit vinovat acesta va fi sanctionat disciplinar. Responsabilii de la Mitropolia Moldovei au refuzat sa ne ofere detalii cu privire la aceasta sanctiune.

