Scandalul din sectorul bancar care a socat o lume intreaga este doar un exemplu cand guvernarea a esuat in lupta impotriva coruptiei. Este declaratia ambasadorului Statelor Unite, care a tinut astazi o prelegere publica in fata studentilor de la ULIM si a raspuns la intrebarile acestora. James Pettit a mai precizat ca Statele Unite ajuta Republica Moldova in investigarea fraudei din sectorul bancar, dar ca nu crede ca vom putea recupera mai mult de jumatate din miliardul furat.
James D. PETTIT, AMBASADOR SUA: ”Noi ajutam. Noi avem experti de la Departamentul de Trezorerie al SUA, care lucreaza cu BNM. A existat chiar si o discutie despre fortele de ordine, asa cum este FBI-ul, care sa ajute. Trebuie sa spun ca nu sunt impresionat de cât de greu decurge investigatia. Cred ca este foarte important ca investigatia sa fie încheiata rapid, oamenii vinovati sa fie identificati si sa începem sa recuperam activele. Cred ca daca ati recupera chiar si 50% din banii furati, aceasta ar fi o realizare minunata.”
Ambasadorul Statelor Unite le-a spus studentilor de la ULIM ca acum 6 ani, cand la putere a venit alianta pro-europeana, moldovenii au avut asteptari mari, ca si partenerii externi, de altfel. Doar ca progrese nu s-au facut, iar economia nu a crescut mai deloc in ultimii ani.
James D. PETTIT, AMBASADOR SUA: ”Cred ca ceea ce îi doare pe moldoveni cel mai mult este esecul Guvernului în lupta împotriva coruptiei larg raspândite. Scandalul din sectorul bancar este doar un exemplu de coruptie. Cum poate exista un sistem bancar în care 1 miliard de dolari dispare si nimeni nu observa? Unii oameni spun: acest Guvern a esuat, trebuie sa plece, iar noi sa începem de la început. Trebuie sa fiti atenti când faceti sugestii de felul acesta pentru ca nu stiti cine va fi în loc.”
In afara de o guvernare incapabila sa lupte impotriva coruptiei, o alta problema este mentalitatea sovietica, spune diplomatul, care si-a petrecut o treime din cariera in Uniunea Sovietica.
James D. PETTIT, AMBASADOR SUA: ”Când eram în URSS, de obicei, dupa câteva pahare de votca, cineva spunea: ”Voi, americanii, sunteti exact ca noi!” Iar eu ma gândeam în sinea mea: ”De fapt, nu suntem. Nu suntem deloc”. Exista o mare diferenta. Noi credem ca atâtea lucruri pe care noi le consideram importante sunt evidente pentru oricine. Dar nu sunt. Nu sunt evidente. Noi credem ca este evident ca majoritatea americanilor plateste taxe. Întrebarea este ”de ce?”. Este doar parte din psihologia noastra si cultura pentru ca mereu ne este teama ca vom fi prinsi.”
James Pettit a fost de cateva ori consul general la Moscova. De asemenea el a activat si in misiunile diplomatice din Ucraina, Austria, Taiwan, Mexic, dar foarte mult - in Uniunea Sovietica.

