Trei deținuți din penitenciarul de la Cricova sunt cercetați penal, după ce au impus un alt deținut să joace cărți contra unor sume de bani. Aceștia ar fi pretins de la bărbat peste 33 de mii de lei. În urma perchezițiilor, de la cei trei deținuți au fost ridicate telefoane mobile și cartele telefonice care ar fi folosite în schema de șantaj.
Potrivit poliției, cei trei deținuți, cu vârstele de 24, 28 și 36 de ani l-au impus pe deținutul șantajat și l-au bătut ca cel din urmă să joace cărți contra bani, chiar dacă asta este interzis în penitenciar și chiar dacă cunoșteau că acesta nu avea bani.
Astfel, pe parcursul anului 2024, aceștia au obținut transferuri bănești pe cartele bancare de la rudele acestuia peste 23 mii de lei, urmând să mai primească o altă tranșă de peste 10 mii de lei.
Cu toate acestea, una dintre rudele persoanei șantajate, care muncea în afara țării și transfera sume de bani, a depus plângere la revenirea în Moldova, iar deținutul vizat a fost transferat într-un alt penitenciar pentru ca să-i fie asigurată securitatea.
Au urmat șase percheziții făcute la cei trei condamnați de către mascații de la Detașamentul cu Destinație Specială Pantera sub conducerea procurorilor PCCOCS. Cei trei urmează să fie transferați într-un alt penitenciar din Chișinău, pentru continuarea investigațiilor.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

