Achizitia in valoare de aproape 500 milioane de lei anuntata in aprilie de ASP, pentru procurarea blanchetelor pentru actele de identitate, permise de conducere si certificate de inmatriculare, a fost oprita. Anuntul a fost facut de Natalia Gavrilita, care spune ca astfel fosta conducere a incercat sa prejudicieze statul cu sume enorme. Licitatia a fost lansata desi in depozitul Agentiei exista o rezerva de 400 000 de blanchete, ceea ce ar fi suficient pentru activitatea institutiei timp de aproximativ 1 an, spunea anterior deputatul PAS, Radu Marian.

Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:"Va informez ca achizitia dubioasa in valoare de aproape 500 milioane de lei, anuntata in aprilie de fosta conducere a ASP a fost oprita. Sunt foarte multe nereguli legate de aceasta achizitie. Achizitia a fost initiata imediat dupa ce Curtea Constitutionala a decis dizolvarea Parlamentului, cu toate ca aceasta nu era planificata. 

Achizitia a fost organizata cu multiple incalcari ale legii, inclusiv legate de termenii de publicare, modificarea de mai multe ori a sumei si a termenilor limita pentru depunerea ofertelor. Am solicitat de la corpul de control al prim-ministrului sa efectueze o verificare a acestei achizitii. Au fost identificate nenumarate nereguli. Fosta conducere ASP a incercat sa prejudicieze statul cu sume enorme."

Premierul a mentionat ca ASP are un contract cu o compania din Lituania, prin care, din pretul fiecarui pasaport, se achita o plata de royalty de 13,6 euro. Este vorba despre peste 40 de milioane de euro, achitata de ASP din 2014 pana acum.

Mircea ESANU, DIRECTOR ASP:"In cadrul acestei verificari a fost identificat clar ca anumiti producatori mari specializati in tipare de securitate nu au fost admisi sau nu au avut posibilitatea sa participe la aceasta licitatie. In procesul unor achizitii care tin de tehnologii informationale care depasesc valoarea de 10 milioane de lei, este obligatia autoritatilor contractate sa aiba avizul agentiei pentru guvernare electronica. Mai sunt si alte elemente care pot fi clasificate ca si incalcarea procedurii, dar acestea sunt destule ca sa anuleze aceasta licitatie."

La sfasitul lunii aprilie, Agentia Servicii Publice a anuntat o licitatie deschisa in valoare de 498 356 865 lei pentru procurarea blanchetelor cu tehnologii de personalizare pentru actele de identitate din sistemul national de pasapoarte, permise de conducere si certificate de inmatriculare.

Ulterior, deputatul Partidului Actiune si Solidaritate Radu Marian a transmis un demers prim-ministrului interimar de atunci, Aureliu Ciocoi, si sefului ASP, Vladislav Zara, si a cerut sa fie oprita achizitia. Parlamentarul a solicitat SIS sa verifice achizitia pornita de ASP si daca sunt „posibilele elemente de frauda”.

Radu MARIAN, DEPUTAT PAS:"In an pandemic, cu guvern demisionar, buget restrans, nu are sens sa anunti o astfel de licitatie, nu? Ei bine, vin anticipatele si exista sanse mari sa fie investit un guvern nou in iulie, iar sefii probabil au decis ca schemele si imparteala trebuie facute pana atunci.

Aceasta licitatie trebuie oprita imediat- suma este prea mare si exista prea multe semnale de alarma pentru ca aceasta sa continue. Am trimis un demers Prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi si sefului ASP - Vladislav Zara, prin care le-am solicitat sa stopeze aceasta achizitie. De asemenea, am solicitat SIS sa verifice aceasta achizitie si sa ne ofere informatii cu privire la posibilele elemente de frauda.

Vom reveni in curand cu detalii despre schemele frauduloase legate de achizitionarea blanchetelor pentru documente de identitate."