Gazul la un pret de 10 lei promis de bascan locuitorilor din Autonomia Gagauza nu exista. Asta spun expertii in energetica, mentionand ca echipa fugarului Ilan Sor promite de un an gaz la un pret preferential, dar pana acum nu a livrat niciun metru cub. Reactia vine dupa ce, seful Nordgaz, companie care ar fi responsabila de furnizarea gazului in regiune, a spus azi ca in autonomie va ajunge gaz mai ieftin la 1 decembrie, insa nu pentru toti. Seful Moldovagaz a anuntat ca va cere ANRE si Consiliului Concurentei sa investigheze actiunile de manipulare a pietei de gaze naturale, in contextul declaratiilor privind livrarea gazelor la pret mai mic.

Alexandr GROSU, SEFUL NORDGAZ FURNIZARE: "Deocamdata mergem dupa grafic si suntem gata sa realizam ceea ce am inceput."

Seful Nordgaz Furnizare, Alexandr Grosu, a iesit intr-o conferinta de presa cu un sir de promisiuni, dand asigurari ca de la 1 decembrie locuitorii din Autonomia Gagauza vor avea gaz la un pret de 10 lei pentru un metru cub. Insa nu toti.

Alexandr GROSU, SEFUL NORDGAZ FURNIZARE: "Noi ne-am obligat de la 1 decembrie sa furnizam gazul in regiunea de sud. In primul rand noi o sa livram gaz la obiecte sociale. Punct."

Si a oferit mai multe raspunsuri evazive, evitand sa spuna cat timp locuitorii din Autonomia Gagauza vor putea beneficia de gazul ieftin promis.

Alexandr GROSU, SEFUL NORDGAZ FURNIZARE: "- Noi am declarat volumul de gaze in contract, voi ati vazut contractul, partenerii nostri au garantat ca volumul acesta va fi la acest pret.
- Si urmatoarele volume, este garantat ca urmatoarea perioada pretul va fi la fel de mic?
- Noi vorbim de un contract concret, dupa asta vedem."

Iar la un moment dat, s-a aratat deranjat de unele intrebari ale jurnalistilor.

Alexandr GROSU, SEFUL NORDGAZ FURNIZARE: "- Ati mentionat...
- Eu m-am prezentat, dumneavoastra de la ce post sunteti?
- Iuliana Maranciuc, reporter PRO TV."

Alexandr GROSU, SEFUL NORDGAZ FURNIZARE: ”Este adevarat ca dumneavoastra doriti sa auziti de la mine un raspuns care va convine.”

Totodata, Alexandr Grosu a negat declaratiile ministrului Energiei, potrivit carora, companiile din Turcia si Germania, care ar urma sa livreze gaz, nu ar avea nicio activitate pe piata gazelor.

Alexandr GROSU, SEFUL NORDGAZ FURNIZARE: "Depinde cine ia legatura, asa eu o sa explic acest moment."

Expertii in energetica sunt de parere ca gazul de 10 lei promis de bascanul Evghenia Gutul, in spatele careia ar sta fugarul Ilan Sor, nu 
exista.

Sergiu TOFILAT, MEMBRU AL CONSILIULUI DE OBSERVATORI SA "MOLDOVAGAZ": "Sor a mai promis wifi la tot Orheiul, a promis pensii la Taraclia, deocamdata au ramas zvonuri. Tot asa face si acum, promite verzi si uscate si de un an de zile vorbeste deja despre gaz. 
Ei gaz in genere au? Cand l-au cumparat, la ce pret, de la cine, care este sursa banilor la toate aceste trei companii?"

Totodata, Sergiu Tofilat mentioneaza ca gaz la un pret atat de mic poate oferi doar Rusia, pentru a putea intra pe piata din Moldova.

Sergiu TOFILAT, MEMBRU AL CONSILIULUI DE OBSERVATORI SA "MOLDOVAGAZ": "Asa preturi poate da doar Gazprom. Daca Sor sta atat de bine cu Putin, cu rusii, de ce nu a incheiat contract direct cu Gazpromul? Deci cu siguranta, daca ei si aduc gaz, acesta este gaz rusesc."

Intre timp, seful Moldovagaz, Vadim Ceban se va adresa Agentiei Nationale pentru Reglementare in Energetica si Consiliului Concurentei pentru a analiza informatiile oferite de seful Nordgaz Furnizare.

Vadim CEBAN, SEFUL MOLDOVAGAZ: "In ceea ce priveste declaratia ce se refera la diferite preturi care in opinia noastra constituie elemente de manipulare a pietei, deja organele trebuie sa se expuna daca acest lucru este real sau nu."

De la fondarea sa, adica din anul 2020, compania Nordgaz Furnizare nu a livrat niciun metru cub de gaz.

Despre gazul la un pret de 10 lei pentru locuitorii din Autonomia Gagauza a anuntat bascanul regiunii, care a dat asigurari ca acest lucru se va intampla de la 1 decembrie.

Ministrul Energiei a pus la indoiala cele declarate de Gutul si a spus ca pana acum aceasta a livrat doar stiri.