Președintele Maia Sandu participă, astăzi, la cea de-a 29-a sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice, desfășurată în Azerbaidjan. În cadrul vizitei, șefa statului va avea întrevederi bilaterale cu alți șefi de stat și oficiali de rang înalt.

Potrivit unui comunicat emis de Preșidenție, Conferința Părților, este principalul forum internațional dedicat combaterii schimbărilor climatice și reunește anual șefi de stat și de guvern, mediul de afaceri și organizații ale societății civile pentru a coordona eforturile globale și a propune soluții concrete la una dintre cele mai presante probleme ale vremurilor noastre. 

În cadrul acesteia, oficialii vor discuta despre finanțare, deoarece tranziția globală către un viitor cu emisii reduse de carbon necesită investiții de ordinul trilioanelor de dolari la nivel global. 

„Aceste fonduri sunt esențiale pentru a ajuta statele să reducă emisiile de gaze cu efect de seră și să protejeze oamenii afectați de efectele tot mai severe ale schimbărilor climatice”, precizează instituția.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.