Seful Directiei investigatii Sud a Inspectoratului National de Investigatii, Sergiu Solovei, vizat intr-un dosar de imbogatire ilicita, a fost retinut pentru 72 de ore. Astazi procurorii au efectuat perchezitii la domiciliul si in biroul acestuia.
„Buna ziua! Domnul Sergiu este?”
Acesta este momentul in care procurorii anticoruptie si ofiterii Serviciului protectie interna si anticoruptie a MAI au intrat sa faca perchezitii acasa la Sergiu Solovei. Oamenii legii spun ca descinderi au avut loc si in alte locatii.
Mariana CHERPEC, PROCUROR RESPONSABIL DE COMUNICARE LA PROCURATURA GENERALA: „In biroul de serviciu, domiciliu, incaperi nelocative, automobil si sediul unei companii private.”
Reprezentantii Procuraturii Anticoruptie au anuntat ca in cadrul perchezitiilor au fost depistate si ridicate contracte de vanzare cumparare, contracte de imprumut, acte cu privire la bunurile imobile si mobile detinute si alte obiecte care au importanta pentru cauza penala. Totodata, oamenii legii afirma ca functionarul detine, inclusiv prin intermediul unor persoane terte, bunuri a caror valoare depaseste cu peste 780 000 lei mijloacele dobandite si declarate legal. Este vorba de o casa in constructie, 2 apartamente, peste 50 de loturi agricole si 2 masini.
Sergiu Solovei a fost retinut pe un termen de 72 ore, urmand ca procurorii anticoruptie sa-l puna sub invinuire, dupa care vor cere instantei sa fie plasat in arest. Nu am reusit sa vorbim cu avocatul lui Sergiu Solovei pentru o reactie. Potrivit anticoruptie.md, acesta a fost numit in functie in august 2014. In ultima sa declaratie de avere, Solovei a indicat circa 50 de terenuri, dintre care o parte obtinute prin donatie. El a mai trecut in declaratie doua apartamente si doua garaje in valoare totala de aproape un milion de lei, dar si un Lexus, cumparat in 2019 cu circa 800 de mii de lei.

