Un bărbat de 52 de ani, care și-a violat timp de mai multe luni fiicele vitrege minore cu vârste de 8 și 10 ani, a fost condamnat la detenție pe viață. Totodată, bărbatul obliga minorele să vizualizeze împreună cu el conținut pornografic.

Potrivit Procuraturii Generale, condamnatul va trebui să-i achite mamei fetițelor prejudicii morale în sumă de un milion de lei.

Abuzurile sexuale au avut loc în perioada lunilor aprilie 2022 – februarie 2023. Potrivit acuzării, bărbatul a violat micuța de 10 ani la domiciliul concubinei sale.

În aceeași perioadă, acesta a ademenit minora în pădure, sub pretextul de a strânge frunze pentru compoziții floristice, însă acolo, din nou a abuzat-o sexual.

Totodată, a abuzat-o sexual și pe sora mai mică a victimei, în vârstă de doar 8 ani.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.