O tanara de 20 de ani, din raionul Cimislia, a trecut printr-un adevarat cosmar. Aceasta a fost ademenita de catre o prietena in Italia, spunandu-i ca i-a gasit un loc de munca bine platit, ca ingrijitoare de batrani. Cand a ajuns la Milano, tanara a fost impusa sa se prostituieze.
Potrivit oamenilor legii, tanara cand a sosit la Milano a fost lasata fara surse de existenta. Mai mult, faptasa i-a impus si o datorie, pentru cumpararea biletului de avion.
Dupa aproximativ jumatate de luna de exploatare sexuala, la insistenta victimei, aceasta a fost lasata sa revina in Republica Moldova, unde a denuntat infractiunea. Ulterior, faptasa a fost retinuta, iar la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalitatii Organizate si Cauze Speciale (PCCOCS), Judecatoria Chisinau a dispus plasarea in arest pentru 30 de zile a acesteia.
Oamenii legii spun ca femeia cu varsta de 30 de ani, originara din Chisinau, nu este la primul conflict cu legea, asa cum ea in 2011 a fost condamnata la inchisoare pentru acelasi tip de infractiune. Datorita faptului ca avea la intretinere copii minori cu varsta de pana la 8 ani, executarea pedepsei a fost amanata, iar ulterior, la solicitarea Biroului de Probatiune, invinuita a fost eliberata de ispasirea pedepsei. Autoritatea nationala competenta a dispus in 2017 plasarea copiilor condamnatei in Centrul de reabilitare sociala, iar apoi in Gimnaziu – internat. Ulterior, in 2019 Directia protectia drepturilor copilului a initiat procesul de decadere din drepturile parintesti a invinuitei.
Potrivit legii penale, traficul de fiinte umane comis de catre o persoana care anterior a mai comis astfel de fapte, este pasibil de pedeapsa cu inchisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite functii sau de a exercita o anumita activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

