A mai rămas o săptămâna până la turul doi al alegerilor prezidențiale, iar candidații încearcă să convingă cât mai mulți alegători a să-i voteze. Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo și-au schimbat sloganele și chiar culorile campaniei electorale, lansează spoturi, mesaje și merg prin localitățile din țară.
Maia Sandu și-a schimbat sloganul de campanie din „Pentru Moldova” în „Salvăm Moldova” și continuă întâlnirile sale cu alegătorii, cutreierând localități din diferite raioane ale țării.
În weekeend Sandu a fost în câteva localități din raionul Fălești, unde s-a clasat pe locul 3 în primul tur de scrutin. A reușit să adune localnicii din Călinești
Dar și la Sărata Veche.
„O lume întreagă se uită astăzi la Republica Moldova, o lume întreagă ne admiră pentru forța noastră, pentru tăria noastră și pentru unitatea noastră și astea sunt lucrurile care o să ne ajute să în această luptă.”
Sandu a postat mai multe poze cu moldovenii din diferite țări care se mobilizează pentru a ieși la vot duminică.
Iar Alexandr Stoianoglo nu a postat imagini sau informații despre întâlnirile sale cu alegătorii. A lansat însă un spot electoral.
Candidatul socialiștilor, la fel, are un nou slogan în această campanie. Astfel, „Dreptate pentru toți” din primul tur de scrutin a devinit „Moldova decide” în turul doi
Turul doi al alegerilor prezidențiale va avea loc duminică, pe 3 noiembrie, iar lupta pentru fotoliul de președinte se dă între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo care au acumulat cele mai multe voturi pe 20 octombrie.

