Spitalul Sfanta Treime din capitala va fi separat in doua blocuri pentru ca sa poata primi pacienti cu coronavirus dupa ce numarul acestora a crescut alarmant. Lucrarile de amenajare au inceput deja. Intre timp situatia e tot mai grava. Bilantul saptamanii trecute, cand s-au inregistrat peste 2 mii de infectari, il depaseste cu mult pe cel din saptamana precedenta.  

Spitalul Clinic Municipal “Sfanta Treime” va fi divizat in doua blocuri, iar in unul dintre acestea va fi deschis un departament nou cu profil Covid.  

Francesca GINDEA, REPORTER PRO TV: “Aici va fi departamentul de primiri urgente, iar in aceasta cladire se amenajeaza blocul cu 400 de paturi si 16 departamente. Astfel, ambulantele nu vor mai avea acces pe estacada din fata spitalului ci vor intra pe poarta de pe strada Nicolae Dimo.”

“Aceasta este sectia de urologie, noi mai departe o sa asiguram urgenta urlogica, sectia aceasta cu tot colectivul va trece in zona aceea. Respectiv, aceasta sectie va deveni Covid.”

Astfel, acum se fac lucrari de adaptare a spitalului, in special in blocul unde urmeaza a fi primirile urgente. Cladirea unde vor fi tratati pacientii testati pozitiv la Covid este blocul central, care a fost recent renovat. Acolo deja sunt identificate zonele rosii, unde pacientii gravi vor fi intubati.

Directorul spitalului ne-a spus ca cel mai dificil lucru este sa fie divizat spitalul in doua.  

Oleg CRUDU, DIRECTORUL SPITALULUI CLINIC MUNICIPAL “SFANTA TREIME”:“Noi trebuie sa ne gandim acum cum sa asiguram ca consultatia pacientilor sa fie angajata de angajatii care sunt in zona aceasta si sa nu se intersecteze cu ceilalti. Acum, ne gandim cum un colectiv sa nu se intersecteze cu altul.”

Astfel, spitalul va primi pacienti testati pozitiv cu coronavius de pe data de intai august. Reprezentantii de la pimarie au decis ca anume acest spital va primi pacienti infectati pentru ca personalul medical din cadrul institutiei monitorizeaza Centrul Covid de la Moldexpo si are deja experienta.

Oleg CRUDU, DIRECTORUL SPITALULUI CLINIC MUNICIPAL “SFANTA TREIME”: “Colectivul de la Moldexpo, o mare parte este constituit din angajatii nostri si o buna parte din ei se vor intoarce si vor activa aici."

Numarul infectarilor a crescut semnificativ saptamana trecuta cand s-au inregistrat 2054 de cazuri noi cu circa 500 mai mult decat in saptamana precedenta, cand bilantul a fost de  1598 de imbolnaviri.  

Ion CHICU, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:  “Avem datele pe saptamana precedenta, este prima saptamana din ultimele patru cand avem o crestere fata de saptamana precedenta. Acel trend descendent pe care il inregistram de la mijlocul lunii iunie, din pacate nu mai merge in jos si chiar s-a inversat.”

In acest context, prim-ministrul a anuntat ca in cazul in care situatia epidemiologica se va agrava, ar fi posibil ca o parte din restrictiile anulate inca pe 15 mai sa revina. Astazi au fost efectuate doar 800 de teste, iar 120 sunt cu rezultat pozitiv. Astfel, bilantul persoanelor infectate din tara noastra este de peste 23 de mii.