Autoritatile din Munchen, Germania, au declarat stare de alerta pe tot teritoriul orasului.



Astfel, avand in vedere ca actualmente politia desfasoara operatiuni de capturare a faptasilor pe teritoriul orasului Munich, reprezentantii Ministerului de Externe de la Chisinau recomanda cetatenilor Republicii Moldova aflati in acest oras sa pastreze vigilenta, sa nu paraseasca locuintele fara necesitate, sa monitorizeze situatia prin intermediul surselor mass-media locale, sa intreprinda orice masuri necesare in vederea asigurarii securitatii personale.

Potrivit stirilocale.md, ambasada Republicii Moldova de la Berlin si Consulatul General din Frankfurt pe Main sunt in contact permanent cu autoritatile competente germane, in vederea obtinerii unor informatii suplimentare cu privire la circumstantele producerii incidentului si cetatenia victimelor, fiind gata sa acorde asistenta consulara necesara.

Pentru acordarea asistentei consulare au fost deschise urmatoarele numere de urgenta:Ambasada Republicii Moldova la Berlin: +49 (0) 1717673772

Consulatul General al Republicii Moldova la Frankfurt pe Main: +49 (0) 1732859402

Linia telefonica fierbinte a politiei din or. Munchen: 08007766350

Potrivit ultimelor informatii, cel putin zece persoane au fost ucise, iar alte 21 ranite, in urma atacului din Munchen.