Cazul de intoxicatie de la Cahul ridica tot mai multe semne de intrebare. Astazi, procurorii au anuntat ca in casa in care traia familia ar fi descoperit o fiola cu o substanta necunoscuta, dar deocamdata nu pot sa spuna daca aceasta are vreo legatura cu cele doua decese. Pentru prima data astazi mama a vorbit despre acest caz si ne-a spus ca barbatul nu era tatal vitreg al copiilor, de aproape un an ei fiind divortati. Intre timp unica noutate buna este ca starea baietelului de 6 ani este pe zi ce trece tot mai buna.


Unicul supravietuitor in urma intoxicatiei produsa la Cahul, se simte mai bine, spun medicii. Baiatul de 6 ani, continua sa fie internat la Institutul Mamei si Copilului, din capitala.

Ina PALII, SEF SECTIE PEDIATRIE IMSP: “Copilul merge, vorbeste, mananca, este destul de activ si speram ca isi va reveni total din urma intoxicatiei. Nu l-am intrebat inca despre cele intamplate pentru a nu-l afecta emotional.”


Alaturi de baiat in toate aceste zile s-a aflat mama lui, care il vegheaza zi si noapte. Femeia, de 27 de ani, nu a vrut sa vorbeasca in fata camerei, dar ne-a spus ca era divortata de mai bine de 9 luni de barbatul care a decedat ieri si ca motivul divortului ar fi fost agresivitatea morala pe care acesta o manifesta fata de copiii ei. Femeia ne-a mai spus ca a muncit la Moscova si s-a intors acasa pentru o luna. L-a chemat pe barbat sa o ajute sa repare casa in care locuia impreuna cu parintii ei. Spre seara ea ar fi plecat la gara pentru a lua trenul spre Moscova, iar barbatul ar fi ramas sa doarma la ea intrucat terminase munca tarziu. Ce a urmat femeia nu stie, dar sustine ca in casa niciodata nu au fost pastrate preparate nici pentru animale, nici pentru legume. Procurorii au gasit insa o fiola cu o substanta necunoscuta la ei in casa. 

Acum lumina in acest caz va face analiza medico-legala care va depista substanta ce a dus la decesul barbatului, dar si al fetitei de 4 ani. Totodata, aceasta va arata daca exista vreo legatura intre fiola gasita de procurori si substanta ingerata de cei trei. Potrivit medicilor, in primele probe ale sangelui barbatului, au fost depistate urme de preparate veterinare antiparazitare.Cazul a avut loc 4 zile in urma, in satul Crihana Veche, din Cahul. Noaptea barbatului si celor doi copii li s-a facut rau si au chemat ambulanta. Fetita a murit la scurt timp la Spitalul din Cahul. Barbatul s-a stins ieri la spitalul Sfanta Treime unde fusese transferat. Initial rudele au crezut ca intoxicatia s-ar fi produs de la ridichea asi castravetii pe care familia i-a mancat in acea seara la masa.