In ultimii ani peste 60 de mii de au ramas cu o forma de dezabilitate dupa ce au suferit un atac cerebral vascular. Dar si mai rau este
ca in Moldova, in fiecare ora, un pacient cu AVC moare. Asta se intampla pentru ca oamenii se adreseaza prea tarziu dupa ajutor. Pentru a atrage atenția la gravitatea problemei și a putea fi acordată o asistență medicală rapidă medicii neurologi din toată țara sunt antrenați în cadrul unui atelir de simulare a unui atac vascular cerebral.
Simularea a avut loc la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din capitală. Conform scenariului la spital a ajuns un pacient care ar fi suferit un atac cerebral vascular.
Vera Popa este medic de gardă, cu o experiență de 5 ani și sustine ca in cazul unu AVC intervenția rapida este cea importanta.
Vera POPA, MEDIC DE GARDA, INSTITUTUL DE NEUROLOGIE ȘI NEUROCHIRURGIE: „Este important ca pacienții să solicite 112, odată ce apar simptome, de obicei, oamenii mai așteaptă să treacă ceva timp, după care, dacă văd că simptomele persistă sau se acutizează, atunci abia atunci solicită ajutor. Astfel, se pierde din timpul oportun, în care se poate acorda ajutor.”
În cazul unui atac vascular cerebral, primele 4 ore după atac sunt vitale, astfel, medicii au lucrat contra cronometru, la fiecare investigație.
Arion MARIAN, SEF SECTIE RADIOLOGIE, INSTITUTUL DE NEUROLOGIE: „Acum pacientul va fi investigat prin computer tomografie nativă a structurii cerebrale. După tomografie, vom face perfuzii și vom determina zona în care creierul a fost afectat.”
In rol de pacient a fost un medic rezident. Acesta a fost instruit despre cum pot fi depistate primele semne ale unui atac vascular cerebral.
Natalia GÎNGA, REPORTER PROTV: „Ca să înțelegem dacă persoana a suferit sau nu un atac vascular cerebral, îi vorbim. Observăm dacă pacientul este capabil să răspundă sau nu coerent și atragem atenția dacă nu i-a căzut colțul gurii. Ulterior îl rugăm să ridice mâinile paralel. Dacă nu poate face aceste lucruri, atunci este vorba de primele semne ale unui avc.”
Cristian VIZIRI, MEDIC REZIDENT: „Am mimat starea unui pacient cu accident vascular cerebral, manifestat prin imposibilitatea de a vorbi, de a realiza careva mișcări, iar în unele cazuri pot fi și tulburări de conștiință.”
Peste 100 de specialiști în neurochirurgie din toată țara au fost instruiți în cadrul lansării Serviciului național de asistență medicală al AVC.
Elena COSTRU TAȘNIC, MEDIC NEUROLOG, COORDONATOR PROIECT: „Din păcate, doar un număr foarte mic de pacienți ajung în timpul recomandat, pentru a putea să îi ajutăm, iar o mare majoritate din ei rămân cu sechele, care necesită o recuperare de mult timp. Iar când vorbim de sechele, sunt nu doar pentru pacient, ci și pentru toată familia.”
Proiectul a fost lansat de către Ministerul Sănătății și Societatea Neurologilor din Republica Moldova, cu suportul Biroului de Cooperare al Elveției.
Statisticile privind numărul atacurilor cerebrale în rândul moldovenilor sunt îngrijorătoare.
In tara noastra sunt inregistrate peste 80 de mii de persoane care au suferit un accident vascular. In fiecare an, circa 12 mii de moldoveni au un AVC. Si doar 20 la suta dintre cei care au suferit un accident vascular se vor intoarce la activitatea profesionala. Asta a înseamnă că peste 60 de mii de moldoveni rămas cu o formă de dizabilitate, pe urma atacului cerebral.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.