Politia a lansat astazi trei versiuni in cazul studentei de la medicina disparuta acum o saptamana. Una dintre ipoteze cercetata de catre oamenii legii este ca aceasta a plecat la o manastire. Alarmati de acest caz, astazi parintii unui student de la ASEM au anuntat ca fiul lor a disparut. Intr-un final, baiatul a fost gasit... beat, in casa unui prieten.
Pavel VOICU, SEF INSPECTORATUL DE POLITIE, SECT. BUIUCANI: “Ultimele 10 site-uri pe care fata le-a accesat sunt despre sinucidere. Totusi, noi nu putem spune ca asta e si gata.”
Asa ca oamenii legii mai iau in calcul si faptul ca studenta putea fi sechestrata, dar si ca aceasta ar fi putut pleca la o manastire, intrucat era foarte credincioasa.
Pavel VOICU, SEF INSPECTORATUL DE POLITIE, SECT. BUIUCANI: “In afara de o colega de facultate care este de la ea din sat, nu comunica. Nu telefona pe nimeni.”
Totodata, studentul de la ASEM despre care parintii sai anuntau dimineata ca a disparut, a fost gasit in stare de ebrietate, la niste prieteni.
"-Hai, iesi! -Iesi, repede. -Ce faci aici? -Ma odihnesc cu prietenii."
Jana DMITRUC, MAMA: “El a fost la un prieten, au sarbatorit, probabil, sfârsitul examenelor. Un mare multumesc autoritatilor, au facut totul operativ. Multumesc si voua. - Gata, gata.”
Inainte ca acesta sa dispara, studentul s-ar fi certat cu mama sa, pentru ca aceasta nu i-a dat bani atat cat a cerut, mai spun politistii. Totodata, oamenii legii incearca sa dea de urmele copilei de 11 ani din Soroca.
Gheorghe CAVCALIUC, SEF-INTERIMAR IGP: “Avem informatii ca a fost in municipiul Chisinau cu cersitul si ar fi luat microbuzul spre Orhei. Acum urmeaza sa fie regasita.”
Fetita care locuieste cu o ruda, mama sa fiind decazuta din drepturile parintesti, a mai disparut de acasa de 18 ori, fiind ulterior gasita.

