Suspansul inaintea Consiliului European de saptamana viitoare, unde se va lua decizia privind inceperea negocierilor de aderare cu Moldova si Ucraina, devine din ce in ce mai mare. Partidul premierului Viktor Orban a prezentat azi in parlament o rezolutie prin care cere Guvernului Ungariei sa nu sustina inceperea negocierilor. Maine Orban va merge la Paris, unde Emmanuel Macron va incerca sa-l convinga sa nu blocheze parcursul european al Moldovei si Ucrainei.

”Politica de extindere a Uniunii Europene ar trebui sa ramana un proces obiectiv bazat pe reguli si performanta. Inceperea negocierilor de aderare cu Ucraina trebuie sa se bazeze pe un consens intre statele membre ale Uniunii Europene. Conditiile pentru acest lucru nu sunt intrunite astazi”, arata textul rezolutiei partidului premierului Viktor Orban si altor partide crestin-democrate ungare  prezentata azi in parlamentul de la Budapesta.

In document se solicita Guvernului Ungariei sa nu sustina inceperea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeana si respectiv a Moldovei deoarece decizia ar urma sa fie una comuna in cazul celor doua tari. Premierul ungar Viktor Orban a cerut ieri, printr-o scrisoare, retragerea de pe agenda summitului Uniunii Europene din 14-15 decembrie a doua decizii esentiale pentru Ucraina, una referitoare la un sprijin bugetar si cealalta la deschiderea negocierilor de aderare la UE. Maine Orban va fi oaspetele lui Emmanuel Macron pentru o cina de lucru la palatul Elysee, in speranta ca se va gasi un compromis inaintea summitului UE de la Bruxelles, din 14-15 decembrie, deoarece Parisul considera ca liderul maghiar inca poate fi convins sa nu blocheze aderarea Ucrainei si Moldovei la UE.

Intrebat astazi de jurnalisti cum se pregateste tara noastra de Consiliul European de saptamana viitoare, purtatorul de cuvant al Guvernului a spus ca autoritatile sunt antrenate in actiuni diplomatice, incercand sa convinga liderii europeni sa sustina deschiderea negocierilor de aderare la UE a Moldovei.

Daniel VODA, PURTATORUL DE CUVANT AL GUVERNULUI: “Presedintele Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean si seful diplomatiei Nicu Popescu poarta discutii cu oficialii de nivel inalt ai tuturor statelor membre UE pentru a promova importanta lansarii negocierilor pentru aderarea RM la Uniunea Europeana.”

Europa Libera scrie ca ziaristii care urmaresc pas cu pas pregatirile dinaintea summitului UE din 14-15 decembrie, in care Moldova, Ucraina si alte tari candidate si-au pus atatea sperante, spun tot mai des ca deciziile vor fi luate chiar acolo, la intrunire, in ultimul moment si dupa discutii istovitoare. Orban se poate opune pana la capat, astfel incat o decizie sa fie luata la Consiliul European din martie, dar poate si ceda i se va promite destul, mai ales in ce priveste deblocarea fondurilor UE pentru Ungaria.