Operatorii economici din Spatiul Economic European (SEE) ofera, prin intermediul retelei EURE Romania, un numar de 403 locuri de munca, cele mai multe in Spania si Germania, informeaza Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).

Conform datelor centralizate, in Spania sunt disponibile 238 de posturi pentru analisti relatii clienti, faiantari/pavatori si muncitori in agricultura.

In ceea ce priveste salariile, firma care angajeaza analisti ofera 17.000 euro brut/an, muncitorii in agricultura vor primi 42,02 euro brut/zi, pentru recoltat zmeura, mure, afine si capsuni (orele suplimentare se platesc cu 8,32 euro), iar faiantarii primesc un salariu de 1.500 – 2.000 euro/luna.

Germania ofera 149 de locuri de munca pentru: bucatar, camerista/roomboy, conductor tren marfar, electrician, instalator conducte de apa si gaz, instalator instalatii sanitare, de incalzire si gaz, lacatus, manipulant de marfuri, mecanic de proces, mecanic instalatii sanitare, de incalzire si climatizare, montator parchet, personal in domeniul gastronomiei de sistem, operator stivuitor, ingrijitor persoane varstnice in azil, mecanic de proces, pictor, operator excavator, sudor MAG, tamplar si zidar.

Salatiul oferit pentru bunatari este de minimum 10 euro brut/ora, instalatorii vor primi intre 2.300 si 2.500 euro net/luna, in functie de experienta profesionala, iar montatorii de parchet vor fi platiti cu 2.000 – 2.500 euro net/luna, in functie de experienta profesionala, de orele lucrate si de clasa de impozitare.

Totodata, salariul pentru electricieni in Germania este de 2.300 – 2.500 euro net/luna, iar ingrijitorii primesc 2.000 – 2.300 euro brut/luna (1.500-1.800 euro net/luna), in functie de orele lucrate si de clasa de impozitare.

Mai multe detalii despre conditiile de angajare in Germania gasiti aici.

Nu in ultimul rand, in Olanda sunt disponibile pentru romani 16 locuri de munca in meseria de tractorist si lucrator in sera de flori.

Atat tractoristii, cat si lucratorii in sere cu varsta mai mare de 21 ani vor fi platiti cu 10,05 euro brut/ora. Salariul se plateste saptamanal, in fiecare zi de joi.

Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot viziona ofertele accesand www.anofm.ro/eures sau se pot prezenta la sediul agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca din raza de domiciliu sau resedinta, unde consilierul EURES ii poate indruma, precizeaza ANOFM.

Sursa: