Mobilizare de proporții în Piața Marii Adunări Naționale. Peste 300 de voluntari au început repetițiile pentru a forma cea mai mare viță-de-vie umană din lume. Momentul ambițios va fi pus în scenă pe 3 octombrie, la deschiderea celei de-a 25-a ediții a Zilei Naționale a Vinului. În acea zi, performanța participanților va avea loc sub privirile unui arbitru oficial de la Cartea Recordurilor.
De la distanță pare o simplă mulțime de oameni. Privită însă de sus, aceasta trebuie să se transforme într-o viță-de-vie de proporții. Participanții au fost împărțiți în grupuri și au primit poziții exacte. Unii vor forma tulpina, alții ramurile, frunzele sau ciorchinii de struguri.
„Mă simt un pic emoționată, dar și mândră totodată”.
”Cred că o să fie foarte interesant.”
Fiecare participant trebuie să ajungă exact în locul indicat, iar orice persoană care se poziționează greșit poate schimba forma întregii reprezentări.
„Mi se pare un eveniment foarte interesant care nu s-a mai petrecut la noi în Moldova și chiar mă simt foarte bine pentru că particip la un nou record.”
„Particip la acest eveniment din propria voință pentru că suntem niște patrioți ai țării și să susținem toate evenimentele Republicii Moldova.”
La repetiția de astăzi au participat în jur de 300 de oameni, însă în ziua evenimentului sunt așteptați în jur de 740 de participanți. Pentru a înregistra recordul sunt peste 30 de criterii care trebuie respectate.
Ștefan IAMANDI, DIRECTORUL OFICIULUI NAȚIONAL AL VIEI ȘI VINULUI: „Deci, criteriile de bază sunt reprezentarea viță de vii, trebuie să fie o reprezentare autentică. Culorile de asemenea trebuie să fie autentice, deci frunza nu o să fie în culoarea roșie sau galbenă, frunza trebuie să fie în culoarea verde, toți voluntarii vor obține un tricou și un chipiu cu culorile respective.”
De la această repetiție până la recordul propriu-zis mai sunt câteva zile. Pe 3 octombrie, participanții vor trebui să refacă exact aceeași imagine. De această dată, fiecare poziție va fi verificată de reprezentantul Guinness World Records.
Ștefan IAMANDI, DIRECTORUL OFICIULUI NAȚIONAL AL VIEI ȘI VINULUI: „Deci în lume nu există asemenea record, din cauza aceasta și-a fost ales acest record pentru a fi unici și pentru a ne diferenția de alte țări vitivinicole.”
Evaluarea va fi făcută cu ajutorul unei aplicații și al imaginilor filmate de dronă, iar participanții vor trebui să rămână nemișcați aproximativ 10-15 minute, timp în care vor fi făcute verificările și imaginile oficiale.

