Dansatorii din Heciul Nou, care au luat Golden Buzzul la Românii au Talent și au cucerit prin talentul și modestia lor, vor primi peste un milion de lei din partea Guvernului, pentru a-și repara sala de repetiții. Încăperea a fost construită acum 60 de ani, și a aparținut fostului colhoz. De atunci, n-a mai fost reparată, pereții au prins mucegai, iar prin tavanul spart plouă. Și ansamblul a fost desființat anul trecut, iar de atunci coregraful face voluntariat de dragul dansului.
Așa i-am găsit pe Heceni: lucrând cu ardoare la fiecare dans și făcând praf pardoseala subredă din sala de repetiții. Anume aici, in această încăpere, care de fapt este o sală a fostului colhoz, fără reparație și condiții pentru dans, adolescenții se încăpăținează să facă artă.
Coregraful ansamblului, Dionisie Cobîlaș, spune că sala improvizată pentru repetiții, se află într-o stare deplorabilă.
Dionisie COBÎLAȘ, COREGRAF, HECIUL NOU, SÎNGEREI: „Am dori să dansăm pe o pardosea care nu este înclinată și nu este deteriorată, ne-am dori ca sala să fie mult mai luminoasă, pentru că acum vedeți care este situația, din cauza podului care curge, deseori sunt scurt circuituri, iar lămpile pe care le avem sunt slabe.”
Iar prin tavanul care este șubred, picură atunci când plouă.
Dansatorii își doresc o sală de repetiții cu oglinzi și bare speciale, în loc de pereții plini de mucegai.
„N-am avut oglinzi, bare și nici podeaua nu ne permite pentru a face tot ce trebuie.”
Dionisie COBÎLAȘ, COREGRAF, HECIUL NOU, SÎNGEREI: „Atunci când copiii dansează și văd ceea ce fac, este mult mai ușor de lucrat.”
Nici costumele populare nu sunt de ajuns. Cele 3 grupe de dansatori, adică aproape 80 la număr, împart 15 costume și câteva perechi de cizme, care demult s-au uzat.
„Uitați-vă. Aceasta este munca fiecăruia. Când dansam, mă durea foarte mult talpa piciorului, în mod special călcâiul. După fiecare concert, aveam talpa roșie.”
În ciuda tuturor impedimentelor, Hecenii au reușit să ia primul Golden Buzz oferit unui ansamblu de dansuri, în cadrul emisiunii Românii au talent.
„În momentul în care s-a apăsat butonul și au căzut steluțele aurii, a fost ceva de nedescris.”
Iar Ștefan a fost cel care i-a cucerit pe jurați, prin carisma sa.
Ștefan CHIRONDA, DANSATOR 17 ani: „Totul vine din inimă, fac totul din suflet.”
Suflet, dar și multă perseverență a depus și Dionisie Cobîlaș. Coregraful are 26 de ani, iar de 7 ani conduce ansamblul, care anul trecut a fost desființat. Dionisie a fost concediat în urma unei decizii luată de primăria Heciul Nou, iar de atunci activează ca voluntar.
Andrei DONȚU, PRIMAR HECIUL NOU, SÎNGEREI: „La moment nu avem posibilitatea, din cauza dificitului bugetar și a bugetului local mizer și nu ne permitem să creăm condiții.”
Ca urmare a succesului de la Românii au Talent, președintele țării, Maia Sandu i-a invitat pe Heceni la Președinție. Guvernul a anunțat astăzu că va aloca 1,3 milioane de lei, pentru reparația sălii de repetiții, iar ansamblul va primi finanțare de la executiv.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

