Un tânăr de 23 de ani din Ucraina, a fost condamnat la 6 ani de închisoare și amendat cu 250 de mii de lei, după ce ar fi participat la o schemă prin care o femeie a fost convinsă să retragă din bancă aproape 491 de mii de lei. După executarea pedepsei, acesta va fi expulzat din Republica Moldova.

Potrivit Procuraturii Generale, tânărul făcea parte dintr-un grup criminal organizat care a pus la cale schema de escrocherie.

S-au dat drept polițiști și au convins victima să dea banii

În februarie 2026, membrii grupului au sunat o femeie și i-au spus că sunt polițiști. Aceștia au susținut că investighează un caz de escrocherie și au convins-o să retragă din cont aproximativ 491 de mii de lei.

Femeia a fost convinsă că trebuie să dea banii pentru ca poliția să-i poată urmări și să-i prindă pe escroci.

Banii au fost ridicați prin intermediul unui taxi

La indicațiile celor care au sunat-o, femeia a trimis cei aproape 491 de mii de lei prin intermediul unui taxi. Banii au ajuns la o altă persoană, care i-a transmis apoi condamnatului, folosind un cod stabilit în prealabil.