Mai sunt puțin peste două săptămâni până la Paște, iar unii au început deja pregătirile. Mai mulți elevi și-au dat întâlnire la Muzeul de Etnografie din capitală pentru a învăța tehnici de încondeiere a ouălor. Pe post de ghizi au fost muzeografii, care spun că vor să perpetueze tradiția românească pascală.

Aceste tinere sunt viitoare învățătoare, de la Colegiul Pedagogic Alexei Mateevici, din capitală, iar astăzi au încondeiat ouă pentru prima dată.

„Ceara trebuie să o lăsăm să se încălzească și să aplicăm rapid, pentru că se întărește pe vârf. - Ce motiv ai ales? - Frunzele, care simbolizează primăvara și totul înverzește, laleaua – simbolul viselor și inima, simbolul iubirii.”

„Pentru cei care încearcă prima dată, nu aș spune că este greu, ba chiar este interesant. Pentru a nu pierde tradițiile neamului nostru și pentru a le transmite altor generații.”

Iar Dumitru este unicul băiat din grup. Cel mai greu i s-a dat să mânuiască chișița – instrumentul pentru încondeiere.

După ce s-a aplicat desenul cu ceară, ouăle au fost vopsite.

Natalia GÎNGA, REPORTER PRO TV:  „Ouăle încondeiate pot avea diferite motive, cum ar fi cele geometrice, zoomorfe sau florale. Unul dintre cele mai vechi motive este cel agrar, de exemplu aici avem încondeiată o greblă, iar imaginația poate duce până la interpretări contemporane, cum ar fi incondeierea unei hărți.”

Atelierul de încondeiere a ouălor este organizat de Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală și va dura două zile.

Andrei PROHIN, SECRETAR ȘTIINȚIFIC, MUZEUL NAȚIONAL DE ETNOGRAFIE:  „Urmărim astfel să reamintim oamenilor despre această tradiție frumoasă din spațiul românesc și să-i încurajăm să practice acest meștejug.”

Încondeierea ouălor pascale este o tradiție veche din spațiul românesc, fiind inclusă în patrimoniul cultural. Creștinii ortodocși vor sărbători Paștele pe 5 mai.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.