Din cauza creșterii semnificative a numărului de pasageri, Aeroportul Internațional Chișinău anunță că începe un proiect amplu de extindere a terminalului. Lucrările vor începe în primăvara anului curent și se vor finaliza în toamna 2025, fiind împărțite în 4 etape.

Potrivit instituției, cele patru etape sunt:

Etapa I: În cadrul acestei etape va avea loc extinderea zonei de control la plecare (ieșire din țară) și implementarea noilor tehnologii. Acestea vor include soluții moderne pentru procesarea pasagerilor și bagajelor de mână prin zona control securitate și zona de control pașapoarte ce va include: porți inteligente de securitate, ABC gate-uri (Automatic Border Control) și alte inovații menite să îmbunătățească experiența călătorilor și să asigure o eficiență operațională sporită.  

Etapa II: Extinderea sălii de plecări, cu scopul de a oferi un spațiu mai mare și mai modern pentru pasageri, asigurând un nivel ridicat de confort și extinderea sălii de sosiri, pentru a acomoda mai eficient fluxul crescut de pasageri.

Etapa III: Modernizarea și extinderea secției de sortare și prelucrare a bagajelor, pentru a reduce timpul de procesare și a mări capacitatea de gestionare.

Etapa IV: Reconstrucția spațiilor în afara zonelor de procesare a pasagerilor. Totodată, în cadrul acestei etape va avea loc și implementarea noilor tehnologii. Acestea vor include soluții moderne de check-in, porți inteligente de securitate și alte inovații menite să îmbunătățească experiența călătorilor și să asigure o eficiență operațională sporită.  

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursă foto/video: Airport Chișinău