Termoelectrica acuza compania petroliera ce construieste o noua statie PECO langa Circ ca nu tine cont de anumite norme. Potrivit celor de la intreprindere, pe sub santier trec conductele de agent termic, iar in cazul unei avarii ar fi practic imposibil ca muncitorii sa intervina.


Cei de la Termoelectrica sustin ca in urma lucrarilor de constructie a statiei PECO, s-a construit o portiune de drum, sub care ,la o adancime de 8 metri, se afla retelele cu agent termic, ceea ce face imposibila interventia in cazul unei avarii.

Victor ZOTA, S.A TERMOELECTRICA “Pâna la asta era greu sa intervii, erau în jur de 4 metri, dupa ce au pus acest pamânt este imposibil.”

 
Andrei VARLAN, SEF DISPECERAT S.A TERMOELECTRICA “nici un excavator nu esta capabil sa intervina.”

Acestia mai spun ca in cazul unei avarii in acel loc, 20 de mii de locuitori din cartierul Posta Veche ar putea ramane fara caldura iarna, iar 152 de blocuri fara apa calda.

Andrei VARLAN, SEF DISPECERAT S.A TERMOELECTRICA “Lucrarile se fac pe furis. Sambata am incercat sa stopam lucrarile. Spre regretul nostru nici un set de documente in original nu au fost prezentate.”

Reprezentantii companiei petroliere nu au fost de gasit pentru a comenta acuzatiile. In luna februarie, consilierii municipali au decis sa interzica pentru un an ridicarea mai multor statii PECO in oras, inclusiv benzinaria din zona Circului. Dupa aproape o luna de la suspendarea lucrarilor, acestea au fost reluate.