Termoelectrica dezminte informațiile potrivit cărora blocurile locative cu datorii nu ar putea fi conectate la sistemul centralizat de încălzire. Reprezentanții întreprinderii precizează că restanțele la plata energiei termice nu reprezintă un impediment pentru conectarea imobilelor.
Potrivit companiei, conectarea blocurilor depinde de respectarea cerințelor legale, contractuale și tehnice, nu de existența datoriilor. Printre condițiile necesare se numără existența unui contract de furnizare a energiei termice, prezentarea anuală a mecanismului de repartizare a consumului și depunerea unei solicitări de conectare, însoțită de fișa tehnică privind pregătirea instalațiilor.
Termoelectrica precizează că, începând cu 1 noiembrie, a acordat acceptul comercial pentru conectarea tuturor blocurilor locative, inclusiv în cazul celor care nu au prezentat mecanismul de repartizare până la termenul stabilit.
Lipsa administratorilor întârzie conectarea unor blocuri, în timp ce 446 de edificii beneficiază deja de căldură
O problemă identificată de întreprindere este lipsa administratorilor desemnați în unele imobile, responsabili de gestionarea procedurii de conectare. În acest context, asociațiile de locatari sunt îndemnate să desemneze cât mai urgent un administrator sau să solicite sprijinul autorităților publice locale.
Potrivit datelor prezentate de companie, până la 2 noiembrie, 446 de edificii beneficiau de agent termic, dintre care 104 blocuri locative, 135 de instituții de educație timpurie, 49 de școli și licee, 25 de instituții medicale, trei instituții de învățământ superior, 35 de case particulare și 95 de agenți economici.
Compania subliniază că furnizarea energiei termice este disponibilă pe tot parcursul anului, iar conectarea blocurilor se face în baza solicitărilor depuse de administratorii sau gestionarii fondului locativ.


