Începând de mâine, 27 ianuarie, toate instituțiile educaționale din municipiul Chișinău revin la regim normal de activitate, conform programului stabilit, anunță Direcția Generală Educație, Tineret și Sport.

Potrivit autorităților municipale, decizia a fost luată în urma evaluării situației din teritoriu și a condițiilor de siguranță. Astfel, clasele I - XII își reiau începând de mâine activitatea integral.

Astăzi, în condițiile vremii nefavorabile pe întreg teritoriul țării, municipalitatea a luat decizia ca școlile să nu activeze, cu recuperarea lecțiilor pe parcursul semestrului. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, în urma unei ședințe care a avut loc ieri. Astfel, 129 de instituții de învățământ au organizat procesul educațional online, iar 29 în format mixt, cu prezență fizică și online. Totodată, 174 de instituții vor recupera orele ulterior, iar 841 și-au desfășurat activitatea cu prezență fizică.

Citeste si : Astăzi școlile nu activează. Anunțul, făcut de primarul capitalei - VIDEO
Citeste si : Cum activează școlile și cum se desfășoară orele în condițiile meteo nefavorabile din țară. Ministerul Educației vine cu precizări