Toti angajatii unei subdiviziuni a Directiei Antidrog din nordul tarii au ajuns pe banca acuzatilor pentru ca au estorcat bani, bunuri si servicii de la doua persoane pentru a nu fi trase la raspundere pentru trafic de droguri.
Potrivit procurorilor, in anul 2013 cei cinci ofiteri au fost prinsi in flagrant de catre ofiterii CNA in timp ce primeau 3000 de euro. Pentru ca victima le-a adus banii la limita termenului, politistii i-au cerut sa le organizeze o masa festiva intr-un restaurant, ceea ce a fost indeplinit.
Dupa acelasi scenariu, ofiterii au procedat si cu un cetatean din Drochia. Invinuitii sunt cercetati in stare de libertate, iar intermediarul acestora este anuntat in cautare.


