Două persoane au decedat în urma unor incendii izbucnite azi dimineața. Primul caz a avut loc în satul Climăuți, raionul Dondușeni, iar cel de-al doilea, în localitatea Iliciovca, din Florești.
Liliana PUȘCAȘU, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL IGSU: ”Primul caz a fost înregistrat într-o locuință din satul Climăuți, raionul Dondușeni. La fața locului au fost îndreptate două echipe de pompieri și salvatori. În timpul intervenției, pompierii au depistat cadavrul parțial carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 60 de ani. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, preliminar s-a stabilit că focul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.”
În al doilea caz, incendiul ar fi izbucnit din cauza unor defecțiuni depistate la coșul de fum al sobei de încălzit. Proprietara, o femeie în vârstă de 93 de ani, a decedat. Salvatorii recomandă cetățenilor să aerisească încăperile și să nu supraîncărce sobele. Potrivit IGSU, de la începutul anului au fost înregistrate peste 1500 de incendii, în urma cărora 94 de persoane, inclusiv 3 minori, au murit.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

