Mai multi soferi de microbuze de ruta au iesit astazi la protest si cer majorarea tarifului la calatoriile interurbane. Acestia se plang ca lucreaza in pierderi dupa scumpirea carburantilor si spun ca au expediat un demers in acest sens catre Ministerul Infrastructurii. Responsabilii de la Guvern spun ca au primit cererea si urmeaza sa o examineze, in timp ce ANRE a afisat si astazi preturi mai mari.

Mai multi soferi si-au scos microbuzele de ruta nu pe traseu, ci in fata Guvernului. Acestia cer majorarea tarifului la calatoriile interurbane. Ei spun ca desi scumpiri la motorina au loc in fiecare zi, tariful pentru un bilet de calatorie ramane neschimbat.


Presedintele Consiliului Asociatiei Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa afirma ultima data tariful a fost majorat acum doi ani, fiind stabilit un pret de 60 de bani per kilometru, iar de atunci, in ciuda insistentelor transportatorilor auto, acesta nu s-a modificat. Transportatorii spun ca le-a ajuns cutitul la os si cer ca tariful sa fie dublat. 

Oamenii sustin ca daca pana luni autoritatile nu vor reactiona, vor aduce la protest mai multe microbuze pe care le vor parca in Piata Marii Adunari Nationale.

Anterior, ministrul Infrastructurii Andrei Spinu a raspuns la solicitarea transportatorilor si le-a spus ca pana nu se vor face calculele necesare, majorari nu vor fi.