Trei moldoveni cu vârste cuprinse între 32 și 51 de ani au fost încătușați și reținuți pentru 72 de ore, după ce au organizat transportarea migrației ilegale a cetățenilor ucraineni.

Potrivit Poliției de Frontieră, aceștia identificau bărbații străini care doreau să ajungă în țări din Uniunea Europeană, îi ghidau cum să treacă granița din Ucraina prin ocolirea punctelor de trecere, ulterior fiind cazați la hotel, până la plecarea spre UE.

Pentru acțiunile lor, membrii grupării luau sume între 3 000 și 5 000 de dolari. Gruparea acționa în zona de sud a Republicii Moldova.

De asemenea, la domiciliul unuia dintre moldoveni s-a ridicat și un automobil, care era folosit la transportarea migranților.

Conform legislației, suspecții riscă închisoare de la 5 la 12 ani, sau amendă în valoare de la 300 000 la  400 000 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.