Curtea de Apel Chisinau a respins contestatia Partidului Sansa, care a cerut anularea deciziei Comisiei pentru Situatii Exceptionale prin care a fost exclus din cursa electorala pentru alegerile locale. Decizia a fost luata astazi de magistratii de la Curtea de Apel. Avocatul, dar si liderul partidului spun ca este ilegala si ca o vor ataca la Curtea Suprema de Justitie.

Dupa ce judecatorii Curtii de Apel au respins ca inadmisibila contestatia partidului Sansa, liderul formatiunii a declarat ca decizia este ilegala si a scandat in fata instantei.

Alexei LUNGU, PRESEDINTELE PARTIDULUI SANSA:  “Partidul politic Sansa continua lupta care a inceput-o in luna august, deoarece suntem singura echipa de opozitie, singura echipa scoasa din cursa electorala, iar acest lucru denota ca suntem o forta de temut. Megem la Curtea Suprema de Justitie, mergem la CEDO si va asigur ca vom avea castig de cauza peste tot.”

In cadrul sedintei de astazi, avocatii partidului Sansa au solicitat ca in proces sa fie atrase circa 700 de persoane care au candidat din partea formatiunii la alegerile generale locale. Solicitarea insa a fost respinsa de magistrati.

Vadim BANARU, AVOCATUL PARTIDULUI SANSA:  “Judecatorii urmau sa se expuna daca este legala decizia Comisiei Situatii Exceptionale din 1 noiembrie sau nu. 01:03 In prelungirea Starii de Urgenta s-a indicat ca starea de urgenta nu va afecta procesul electoral. CSE-ul in lipsa unor imputerniciri din partea parlamentului nu a avut dreptul sa intervina cu asemenea decizii. 01:26 Urmeaza sa facem cunostinta cu incheierea motivata, ne vom adresa cu recurs la Curtea Suprema de Justitie si dupa care la CEDO.”

Partidul Sansa si candidatii acestuia au fost scosi din cursa electorala pentru alegerile locale din 5 noiembrie, cu doua zile inainte de scrutin printr-o decizie a Comisiei pentru Situatii Exceptionale. Atunci, anuntul a fost facut de prim-ministrul Dorin Recean, care a motivat decizia prin faptul ca formatiunea ar fi fost finantata din Fedeeratia Rusa prin intermediul unui grup criminal organizat condus de fugarul Ilan Sor, care a respins acuzatiile.Membrii partidului Sansa au contestat hotararea in instanta. Magistratii de la Curtea de Apel s-au intrunit in sedinta pe 4 si 5 noiembrie, insa nu au luat o decizie si au intrerupt procesul.

Citeste si : Reactia lui Alexei Lungu, dupa ce Partidul Sansa a fost scos din cursa electorala. „Ne-au scos din cursa in cel mai rusinos mod”

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.