Fostul director al Centrului Sportiv pentru Pregatirea Loturilor Nationale (CSPLN) a fost retinut, cu putin timp in urma, de ofiterii CNA si procurorii anticoruptie intr-un dosar, in cadrul caruia este cercetat pentru o mita de 200 000 de euro. Banii i-ar fi primit pentru a aranja un contract de societate civila prin care un teren public urma sa intre in posesia unui agent economic. Infractiunea a fost comisa in 2015, in perioada in care banuitul detinea functia de sef al CSPLN, iar dosarul a fost initiat in 2021, in baza denuntului depus de agentul economic.
Potrivit anchetei, fostul sef al CSPLN i-ar fi promis directorului unui SRL din capitala sa-i dea in folosinta un teren din strada Decebal 72/2, ce apartinea Centrului sportiv si Ministerului Sportului, ca ulterior acesta sa poata fi trecut din proprietate publica in privata. Pentru a perfecta actele necesare, seful CSPLN i-ar fi cerut 200 000 de euro, bani pe care i-ar fi primit de la denuntator chiar in biroul sau de serviciu. Desi legislatia stipuleaza expres ca terenurile din domeniul public nu pot fi instrainate, functionarul ar fi consimtit sa incheie acest contract si sa-l ajute pe agentul economic sa intre in posesia lotului.
"In baza materialelor acumulate, ofiterii CNA si procurorii au dispus desfasurarea mai multor actiuni de urmarire penala si de investigatie, iar in aceasta dimineata au descins cu perchezitii la domiciliul fostului sef al Centrului sportiv. Acesta a fost recunoscut ca banuit si retinut pentru 72 de ore.
Ofiterii de urmarire penala administreaza in prezent probele acumulate pentru a stabili toate persoanele implicate. Faptele banuitului sunt cercetate prin prisma art. 324, al. 3 al codului penal - coruperea pasiva. Acesta risca pana la 15 ani de puscarie, daca va fi gasit vinovat.
Amintim ca orice persoana se prezuma a fi nevinovata pana la pronuntarea unei decizii definitive si irevocabile de judecata.
Procurorii anticoruptie conduc urmarirea penala", anunta autoritatile.


