Judecatorii au admis demersul PCCOCS si au emis mandat de arestare pentru 30 de zile in privinta invinuitului Vladimir Plahotniuc.
Ascuns de organele de drept in Statele Unite, fostul lider PD este vizat intr-un nou dosar privind frauda bancara. Se intampla la trei zile dupa ce Procurorul General a spus pentru prima data in public ca Plahotniuc este principalul beneficiar al furtului miliardului.
Ieri, seful Procuraturii pentru Combaterea Criminalitatii Organizate si Cauze Speciale, ne-a spus ca institutia cere arestul acuzatului pentru ca acesta nu s-a prezentat la audiere.
Ion CARACUIAN, PROCUROR-SEF PCCOCS: “PCCOCS a emis ordonanta de punere sub invinuire pe trei capete de acuzare in privinta domnului pe care l-ati numit. A fost citata persoana la domiciliu, din motiv ca nu s-a prezentat la citare si din informatiile ca nu se afla in tara am solicitat aplicarea masurii preventive de arest.”
Potrivit procurorilor, Plahotniuc este invinuit de spalare de bani, escrocherie, dar si crearea si conducerea unei organizatii criminale.
Dumitru RAILEANU, PROCUROR: ”Doua dintre cele trei capete de acuzare fac parte din categoria celor deosebit de grave care se sanctioneaza cu pedepse de pana la 15 ani privatiune de libertate.”
De partea cealalta, avocatul lui Vlad Plahotniuc spune ca nu exista probe care sa demonstreze vinovatia clientului sau.
Lucian ROGAC, AVOCAT: ”Sunt declaratiile anumitor martori care spun ca l-au vazut, ca s-au intalnit cu domnul Plahotniuc, dar nu sunt probe directe care sa confirme ca acesta ar fi beneficiar ar unor scheme.”
Avocatul spune ca a vorbit cu Vlad Plahotniuc, care pledeaza nevinovat.
Acum cateva zile, Procurorul General a spus in fata presei ca Plahotniuc este unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului la doar cateva zile dupa ce Igor Dodon promitea ca vom afla adevarul despre furtul miliardului.
Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “O sa vedeti, in timpul apropiat toti vor ajunge acolo unde trebuie. Hotul trebuie sa stea in inchisoare si el va sta.”
In octombrie, anul trecut, Procuratura Anticoruptie a cerut mandat de arestare pe numele lui Vlad Plahotniuc in dosarul in care acesta era invinuit de implicare in scheme de spalare de bani in propotii deosebit de mari.
El nu s-a prezentat la nicio sedinta. Plahotniuc a fugit din tara in luna iunie 2019, cand democratii au cedat puterea. El se afla in Statele Unite unde este declarat persoana indezirabila. Autoritatile noastre au cerut ca Interpol sa-l dea in cautare internationala, dar nu au primit nici acum un raspuns.


