Natalia Gavrilita anunta trei mecanisme de compensare a facturilor pentru gaz si caldura. Declaratiile au fost facute in cadrul sedintei Guvernului.
Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL RM: "Noi nu suntem singuri in fata crizei, ne ajuta prietenii, ne ajuta UE, care ne ofera 60 milioane de euro pentru a gestiona criza energetica in forma de grant sau primim si alte sume care merg in buget de la partenerii de dezvoltare. Avem o anumita suma de bani pe care o putem folosi ca sa compensam pentru oameni crestearea tarifelor la gazele naturale si la caldura. Saptamana trecuta am analizat impreuna cu mai multi ministri diferite scenarii prin care putem fi alaturi de oameni. Am ajuns la o decizie finala care va merge la Parlament sa fie aprobata."
Premierul anunta ca extinderea ajutorului pe perioada rece a anului va costa suplimentar bugetul de stat 523 milioane de lei, compensarea cresterii de tarif la gazele naturale va costa suplimentar bugetul de stat 770 milioane de lei, iar compensarea cresterii de tarif la agentul termic va costa 340 de milioane de lei.
"In total, astazi anuntam un pachet total de compensare pentru 5 luni, noiembrie 2021- martie 2022 estimat la 1,6 miliarde de lei. E vorba de cheltuieli care se adauga la sumele deja acordate de Guvern pentru sustinerea oamenilor pe timp de criza", mentioneaza prim-ministrul.
Ce tine de familiile nevoiase, care sunt eligibile la ajutorul social pe timp de iarna, asta inseamna o crestere a indemnizatiei de la 500 la 700 de lei pe luna.
Compensatia cresterii tarifare la gazele naturale si la caldura - de ea se vor bucura toti consumatorii casnici. E vorba de 746 de mii de familii.
Compensatia va fi graduala in dependenta de consum. Vor fi compensati partial cresterea tarifara de consum cu 450 lei pe luna, iar pentru consumul de gaze naturale compensatia vine in doua trepte - pentru primii 50m3 noi compensam 4,3 lei din tarif, pentru consumul de la 50 la 150 de metri cubi vom compensa 3,2 lei din tarif pentru m3. Asta inseamna ca pentru consumatorul casnic primii 50 de m3 vor costa aproximativ 6,8 lei, iar urmatoarea cantitate de 100m3 va costa 7,9 lei.



