Ministrul Mediului a anuntat astazi ca a demisionat din functie. Iuliana Cantaragiu a scris despre asta pe pagina sa de Facebook. Se intampla dupa ce ieri premierul, Natalia Gavrilita, a luat-o la rost ca un site pe care oamenii s-ar putea informa despre stocurile de lemne, care trebuia sa fie gata pana la 1 septembrie, inca nu a fost lansat.

Publicat:08.09.2022, 17:51

Iuliana CANTARAGIU, MINISTRUL MEDIULUI: "Dragi prieteni, azi mi-am depus demisia din functia de ministra a Mediului. A fost un an plin de munca, reforme si proiecte. Am redat mediului ministerul comasat de guvernarile anterioare. Am initiat reforma agentiilor subordonate, care sper sa fie finalizata pana la sfarsitul acestui an, si am creat premisele unei functionari corecte, integre, transparente la Moldsilva, Apele Moldovei, Agentia de Mediu, Inspectoratul pentru Protectia Mediului, Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Am asigurat institutionalizarea ariilor protejate de stat - Rezervatia Biosferei Prutul de Jos, am reusit crearea Parcul National Nistrul de Jos, lucru asteptat de ecologisti timp de 20 de ani."

Iuliana Cantaragiu a mai scris ca a reusit sa miste din loc investitia in statia de epurare din Soroca si a reusit sa deblocheze mai multe procese in domeniul gestionarii deseurilor.

Iuliana CANTARAGIU, MINISTRUL MEDIULUI: "Sunt recunoscatoare echipei mele si celor care m-au sustinut in aceasta perioada. Am avut oportunitatea unica sa activez din pozitia de decident si stiu acum mai bine ce provocari si limitari stau in fata ministerului, de aceea urez mult succes, curaj si putere viitorului ministru."

Ieri, premierul Natalia Gavrilita i-a luat la rost pe unii ministri, cum ar fi cel al Mediului sau al Economiei, le-a cerut explicatii, dar si o comunicare mai eficienta in cadrul ministerelor pe care le conduc. Gavrilita a mustrat-o pe Iuliana Cantaragiu pentru ca un site pe care cetatenii s-ar putea informa despre stocurile cu lemne, care deja trebuia sa fie lansat, inca nu este gata. 

Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Eu nu inteleg de ce noi cumva asteptam pana devine prea tarziu. Trebuie la timp sa fie toate lucrurile facute.”

Intrebata, in cadrul unei conferinte de presa, cum comenteaza nemultumirile premierului si daca acestea ar fi fost justificate, Iuliana Cantaragiu a spus ca mai multe lucruri, in ceea ce priveste lansarea site-ului lemne.md nu au depins neaparat de ea.