Republica Moldova a inceput sa cumpere, in premiera, energie electrica din Romania. Anuntul a fost facut de vicepremierul Andrei Spinu.

Andrei SPINU, VICEPREMIERUL REPUBLICII MOLDOVA: "Romania ajuta Republica Moldova intr-un moment de grea incercare pentru noi. Vom putea cumpara energie electrica din Romania la un pret de 450 RON/MWh (aproximativ 90 EUR/MWh) datorita modificarilor in legislatie facute astazi de Guvernul Romaniei in urma discutiilor cu Guvernul Republicii Moldova. Energia electrica va avea un pret mai mic decat preturile de pe piata si va asigura necesarul de 30% pe care nu-l mai putem primi din Ucraina, incepand cu data de 14 octombrie. Acest lucru este posibil, deoarece am reusit sincronizarea sistemului nostru cu sistemul electroenergetic european inca in martie.

Pentru a veni in ajutorul Republicii Moldova, Guvernul Romaniei a aprobat o Ordonanta de Urgenta care prevede ca „producatorii de energie electrica au obligatia sa incheie contracte bilaterale, in limita cantitatilor disponibile, prioritar cu traderi/furnizori de energie electrica desemnati de catre Guvernul Republicii Moldova”. Conform decizie CSE, Energocom este compania desemnata.

Energia necesara pot fi cumparata in cazul in care producatorii din Romania au suficiente cantitati disponibile. De aceea, este important si va rog sa reducem in continuare consumul cat de mult putem. Ieri am vazut o mobilizare frumoasa din partea cetatenilor de a ne aduce fiecare contributia la un consum mai mic. 

Haideti sa facem acest efort. Este pentru Republica Moldova!

Datorita deschiderii sufletesti si a sprijinului calduros oferit de Romania pentru cetatenii nostri, stim ca nu suntem singuri si avem un prieten pe care ne putem baza in situatii de urgenta maxima. Plecaciuni, Romania!"