Trei angajati ai ministerului de interne au fost retinuti in cadrul unei noi runde de perchezitii la Serviciul Protectie Interna si Anticoruptie al MAI. Dupa ce acum aproximativ 3 saptamani, procurorii anticoruptie au descins in birourile a cativa angajati, astazi perchezitiile au continuat.
Potrivit procuraturii anticoruptie, au avut loc 23 de perchezitii in birourile si la domiciliul a 14 banuiti, atat politisti cat si civili. Descinderile s-au desfasurat in cadrul a trei dosare penale pornite pentru corupere pasiva. Mai mult, angajatii SPIA sunt banuiti ca ar fi oferit protectie unei grupari criminale specializate in traficul de droguri. Potrivit procurorilor, au fost gasite probe care i-ar incrimina pe banuiti.
La sfarsitul lunii trecute au mai avut loc perchezitii la SPIA. Atunci un avocat si un ofiter de investigatie din cadrul Serviciului Protectie Interna si Anticoruptie au fost retinuti pentru 72 de ore.

