La Sankt Petersburg s-au incheiat negocierile intre delegatia Republicii Moldova si Gazprom. Partile au ajuns la un acord principial privind formula de pret, auditarea datoriei formate in cadrul companiei Moldovagaz si necesitatea unor negocieri ulterioare pentru a stabili un calendar de achitare.

In baza intelegerii urmeaza sa fie prelungit pe cinci ani contractul anterior intre Gazprom si Moldova-Gaz, utilizand formula de pret propusa de partea moldoveneasca.

Livrarile de gaz conform noului contract urmeaza sa inceapa din 1 noiembrie 2021.

In octombrie Republica Moldova a primit gaz in baza unei prelungiri de o luna a contractului cu Gazprom, in volum insuficient. Diferenta de volum a fost achizitionata in aceasta perioada de pe piata spot, prin intermediul companiei Energocom, la preturi de piata.