Magistratii de la Curtea de Apel Chisinau au decis ca seful Procuraturii Ciocana, Igor Popa, sa fie plasat in arest la domiciliu pentru 24 de zile.

La data de 26 noiembrie, magistratii au dispus inlocuirea masurii preventive din arest la domiciliu cu masura alternativa - liberarea provizorie sub control judiciar, pentru perioada ramasa din termenul stabilit anterior si concomitent au dispus prelungirea masurii preventive sub forma de liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 30 zile.

Igor Popa a fost retinut la inceputul lunii noiembrie, in urma mai multor perchezitii efectuate in biroul si automobilul de serviciu, dar si la domiciliul acestuia. El este invinuit de imbogatire ilicita, infractiune care se pedepseste cu inchisoare de pana la 15 ani de puscarie. 

Igor Popa a fost numit sef al oficiului Ciocana al Procuraturii Chisinau, fiind succesorul lui Ruslan Popov, avansat de Alexandr Stoianoglo in functia de procuror general adjunct. In 2019, Popa a detinut functia de procuror general interimar pentru cateva luni, dupa ce fostul sef al Procuraturii Generale, Eduard Harunjen a demisionat, invocand probleme de sanatate. Centrul de Investigatii Jurnalistice a publicat acum un an, o ancheta care arata ca Popa locuieste cu familia intr-un imobil de lux, care a fost inregistrat pe numele sotiei sale, la doar doua luni dupa ce cei doi au divortat.