Situatie exceptionala in municipiul Chisinau in domeniul aprovizionarii cu apa si canalizare. Primarul capitalei, Ion Ceban, sustine ca in urma majorarii tarifului la energie Apa-Canal Chisinau inregistreaza un deficit de peste 400 milioane de lei, iar pentru anul 2023, deficitul se ridica la valoarea de 700 milioane de lei. Astfel, exista riscul de sistare a serviciului de apa si canalizare a locuitorilor municipiului Chisinau.

„In urma majorarii tarifului la energie, cresterea cheltuielilor operationale in urma cresterii indicelui inflatiei, la finele anului curent, „Apa-Canal Chisinau (ACC)” inregistreaza un deficit de peste 400 milioane de lei, iar pentru anul 2023, deficitul se ridica la valoarea de 700 milioane de lei.

Situatia financiara a intreprinderii inregistreaza indici negativi, astfel ca in prezent este in imposibilitate de a achita energia electrica si toate platile salariale. Iar in lipsa unei masuri de ajustare a tarifului, societatea se afla in imposibilitate de a livra apa catre consumatori.

Situatia financiara precara in care se afla ACC este rezultatul unui tarif care nu acopera nici pe departe costurile operationale si obligatiunile operatorului, fiind unul cel mai mic pe tara.

Din acest motiv este imperios sa fie intreprinse actiuni, sa fie identificate solutii pentru a stopa declinul financiar al intreprinderii”, a precizat primarul, pe Facebook.

Totodata, Ion Cebana anunta ca „Apa-Canal Chisinau” se confrunta cu dificultati ca urmare a semnarii in anul 2013 a unor acorduri de imprumut cu BERD si BEI, fiecare in valoare de 24 de milioane de euro, in niste conditii care sunt irealizabile pentru intreprindere.

„Doua din cele mai importante conditii care au fost impuse de banci si care sunt imposibil de realizat de catre operator sunt: ajustarea tarifului (care nu depinde de ACC si este doar de competenta regulatorului), iar a doua conditie este detinerea pe conturile intreprinderii blocate permanent a sumei de 2 milioane de euro.

Totodata, din 2015 „Apa-Canal” a inceput platile pentru rambursarea creditului, plati care nu aveau nicio acoperire in tarif.

Asemenea credite, de regula urmeaza a fi incheiate la nivel de Guvern sau cel putin, la nivel de municipalitate. Or, conditiile impuse de banci nu puteau fi respectate din start de „Apa-Canal Chisinau”, iar aceasta a condus la situatia financiara in care se afla astazi societatea”, a adaugat primarul Capitalei.

Ulterior, Ceban sustine ca va convoca si sedinta extraordinara a Consiliului Municipal Chisinau si va include pe ordinea de zi a Forului chestiunile enuntate pentru a fi examinate.

Mai mult, CSE a municipiului Chisinau a constatat circumstantele privind necesitatea adoptarii deciziilor in regim de urgenta, fara consultarea cetatenilor, asociatiilor constituite, altor parti interesate.

 

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.