Un an si 4 luni de inchisoare cu suspendare pentru fostul ministru al transporturilor, Iurie Chirinciuc. Dupa mai multe amanari, instanta de la Buiucani a citit astazi sentinta. Chirinciuc va trebui sa achite si o amenda de 35 de mii de lei si nu va avea dreptul sa ocupe functii publice timp de 5 ani. Liberalul nu a venit sa-si asculte sentinta, si nici avocatul sau. Complicii lui Chirinciu, care la fel au fost condamnati cu suspendare, spun ca nu vor ataca decizia.


“Este o decizie legala...”

Iurie Chirinciuc a lipsit de la sedinta de astazi asa cum din punct de vedere legal, pronuntarea poate fi citita in absenta lui. Nu se stie din ce motive acesta nu a venit sa-si asculte sentinta. Telefonul acestuia era deconectat. Nici avocatul lui nu a fost de gasit pentru a ne spune daca va contesta decizia la Curtea de Apel.

Oamenii legii au cerut pentru Chrinciuc o pedeapsa de 3 ani de inchisoare cu suspendare cu o amenda de 85 de mii de lei. Desi pedeapsa primita este mai mica, procurorul de caz spune ca inca nu stie daca o va contesta.

Dupa ce ultimele doua sedinte au fost amanate, cea de astazi urma sa inceapa la ora 15 si jumatate, dar a fost amanata cu o ora. Totul pentru ca in institutie s-ar fi stins lumina. Abia la 17 si 30, partile au fost invitate in sala, judecatorul insa nu dorea ca presa sa filmeze pronuntarea.

Dupa cateva minute, magistratul Sergiu Lazar a citit sentinta, insa si-a astupat fata cu foaia din care citea. Iurie Chirinciuc este acuzat ca ar fi facut presiuni asupra unei companiei, care repara soseaua de centura a Chisinaului, sa cedeze jumatate din lucrari unei alte firme, dar si jumatate din bani, fiind vorba de 4,5 milioane de euro.

De asemenea el este banuit ca ar fi dat indicatii sa fie reparat din banii publici un drum la Ungheni, unde este o companie afiliata lui. Liberalul si-ar fi recunoscut vina, iar dosarul sau a fost examinat intr-o procedura simplificata. Chiar si asa ,intr-una dintre sedinta insa liberalul a spus ca este nevinovat.