Un barbat care a comandat omorul proprietarului unei clinici stomatologice din Kiev si a sotiei acestuia a fost retinut, in urma unei operatiuni speciale a politistilor din Moldova si Ucraina.
Totul s-a intamplat in septembrie. Un cetatean strain era in cautarea unui „killer”, care urma sa-l asasineze pe un cetatean ucrainean contra sumei de 15.000 de dolari.
„De catre ofiterii Directiei Combaterea Criminalitatii Organizate au fost prelucrate informatiile parvenite si in cateva zile au fost stabilite identitatile atat a victimelor cat si a asasinului. In timpul schimbului de informatii cu omologii din Ucraina, la fel a fost stabilit si motivul infractiunii, care avea scopul de a prelua afacerea ucraineanului, iar dupa lichidarea barbatului urma sa fie omorata si sotia acestuia. Pana la razboi, comanditarul ar fi inchiriat un spatiu in cladirea in care se afla si clinica stomatologica. Dupa 24 februarie 2022, comanditarul a plecat din Ucraina si nu mai achita chiria, astfel ca proprietarul cladirii a incheiat un nou contract cu alt client”, spune politia.
Killerul a mers la cooperare cu politistii si sub controlul lor purta negocieri cu comanditarul. Initial, acesta, a primit in avans 5 000 de dolari, iar inca 10 000 de dolari, clientul trebuia sa le transmita dupa prezentarea dovezilor cu omorul proprietarului clinicii. Banii erau transmisi prin intermediari.
Cu asistenta Interpol si Europol, politistii din ambele tari au fost in contact permanent si au discutat detaliile operatiunii. Mai mult, pentru a salva vietile victimelor, politia din Ucraina a inscenat rapirea si asasinarea medicului stomatolog, dupa care clientul a primit confirmarea sub forma de fotografii si a transferat restul banilor.
La 4 octombrie, in orasul Odesa, a fost retinut comanditarul. De asemenea, politistii au efectuat perchezitii in Odesa si Kiev la persoanele implicate in infractiune.
Acesta risca pedeapsa sub forma de inchisoare de la 10 la 15 ani sau inchisoare pe viata.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

