Un barbat de 27 de ani din Balti a fost rapit de un necunoscut. Ulterior, acesta a fost batut si impus sa o sune pe sora sa si sa-i ceara o pretinsa datorie de 3500 de lei. Faptasul a fost prins in flagrant, in timp ce a primit prima transa de 2000 de lei, transmisa de sora victimei.

Potrivit politiei, saptamana trecuta, o femeie de 46 de ani din Balti a solicitat ajutorul oamenilor legii, la identificarea unei persoane, care ar fi solicitat suma de 3500 de lei, sub pretextul unei pretinse datorii a fratelui sau.

Din declaratiile femeii s-a constatat ca, la 14 octombrie, soferul unui automobil de marca Toyota, in timp ce se afla pe o strada din municipiul Balti l-a urcat fortat in mijlocul de transport pe fratele ei de 27 de ani si l-a dus la domiciliul sau, unde l-a lovit de mai multe ori si l-a obligat sa-si sune rudele si sa ceara bani pentru a-si obtine libertatea.

Ulterior, banuitul a fost retinut in flagrant, in timp ce a primit prima transa de 2000 de lei, transmisa de sora victimei.

Acesta s-a dovedit a fi un tanar de 21 de ani din municipiul Balti, care a fost retinut pentru 72 de ore, iar apoi a fost plasat in arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile.