Un bărbat de 72 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o mașină de taxi pe o trecere de pietoni din sectorul Ciocana al capitalei. Potrivit poliției, totul s-a întâmplat după ce autoturismul a fost izbit din spate de un troleibuz. Responsabilii de la Regia Transport Electric Chișinău susțin că șoferul va fi scos de pe rută cât timp va dura ancheta poliției.
„Troleibuzul a lovit mașina de taxi, taxi-ul a lovit pietonul, pietonul a ajuns sub mașină.”
În imaginile publicate pe rețelele de socializare se vede pietonul căzut la pământ, dar și vehiculele puternic avariate. Troleibuzul a rămas cu parbrizul distrus, iar taxiul a fost avariat din spate.
„Se vede lovitura.”
Totul s-a întâmplat în această dimineață pe bulevardul Mircea cel Bătrân. Polițiștii au stabilit că șoferul troleibuzului a lovit din spate Toyota care staționa înaintea trecerii pentru pietoni. Prin urmare, din inerție Toyota a ajuns pe trecere, lovind bărbatul de 72 de ani care traversa strada. Responsabilii de la Institutul de Medicină Urgentă ne-au spus că victimei i s-a acordat ajutorul medical necesar, însă nu a avut nevoie de internare. Totodată, responsabilii de la Regia Transport Electric Chișinău ne-au spus că în momentul accidentului, în troleibuz nu se aflau pasageri, iar șoferul a fost retras de pe rută.
Felicia RUSU, COMUNICATOR RTEC: „Troleibuzul se deplasa în parcul de troleibuze și nu avea pasageri în salon. La fața locului a fost sesizată poliția și ambulanța, iar pe marginea acestui caz a fost deschisă o anchetă. Conducătorul de troleibuz a fost retras de la traseu pe perioada derulării anchetei.”
Alte circumstanțe urmează să fie stabilite de polițiști.

