Un bărbat din Bălți a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare, după ce a păcălit 21 de persoane să investească într-o falsă piramidă financiară numită „Mercury”. Acesta promitea câștiguri de 300% pe an, iar banii îi lua de la oameni direct în cafenele sau la ieșirea din bănci. Suma prejudiciului depășește 270.000 de lei.

Potrivit PCCOCS, escrocheria a avut loc în perioada 2015–2016. Bărbatul făcea parte dintr-o rețea care promova o schemă piramidală și avea rolul de a convinge oamenii să investească bani. El își găsea victimele la seminarele organizate de alți membri ai grupului infracțional din Ucraina, dar și printre colegii de muncă.

Pentru a le câștiga încrederea, acesta le spunea că investiția este sigură și că banii vor fi folosiți pentru construirea unor apartamente. Victimelor li se promiteau câștiguri de trei ori mai mari decât suma investită într-un an.

Bani încasați direct în cafenele

Bărbatul le crea conturi pe o platformă online, însă primea banii în numerar, în cafenele sau la sediile băncilor, după ce oamenii își retrăgeau economiile. În total, victimele au fost prejudiciate cu peste 270.000 de lei.

Printre persoanele înșelate s-a numărat și o mamă singură, colegă de serviciu cu bărbatul. În speranța câștigurilor promise, unii oameni au contractat credite bancare pentru a investi în această schemă.

Pedeapsă cu executare

Pe lângă pedeapsa de 2,6 ani de închisoare în penitenciar, magistrații au stabilit pentru bărbat și o perioadă de probațiune de 3 ani, aplicată după executarea pedepsei principale.

Schemă asemănătoare - platforma TUX

O escrocherie de proporții uriașe a zguduit Republica Moldova după prăbușirea platformei TUX în octombrie 2025. Aceasta este catalogată drept una dintre cele mai mari fraude financiare recente din țară, cu un prejudiciu estimat la milioane de dolari și zeci de mii de victime.

Citeste si : Mai mulți moldoveni s-ar fi trezit cu pierderi de mii de dolari, după ce au investit pe platforma cunoscută cu denumirea „TUX Moldova” - VIDEO