Dosarul penal al unui barbat de 43 de ani din Leova, a fost trimis in judecata de procurorii PCCOCS, dupa ce acesta s-a eschivat, la Aeroportul International Chisinau, sa declare o suma impunatoare de euro si lire sterline pe care-i avea in bagajul de mana, care convertita in valuta nationala depaseste doua milioane de lei. 

Potrivit PCCOCS, totul a avut loc in luna septembrie curent, atunci cand la iesirea din tara, la imbarcarea spre Istanbul, acesta a facut uz de trecerea inscriptionata ,,nimic de declarat.” Insa, incercarea acestuia de a scoate din tara o astfel de suma de bani, care o depaseste pe cea care conform legii nu este necesar a fi declarata (10.000 euro), nu a devenit realitate. Mai exact, intentia i-a fost data-n vileag la controlul standard. Ulterior, suma a fost ridicata de Serviciul Vamal, care a efectuat urmarirea penala, sub conducerea procurorilor PCCOCS.

Dupa audierea banuitului de catre procurorii PCCOCS, oamenii legii i-au formulat invinuirea si i-au prezentat-o acestuia. Barbatul nu si-a recunoscut vina, declarand ca banii erau destinati intoarcerii unei datorii.

La solicitarea procurorilor, asupra mijloacelor banesti a fost aplicat sechestru, cu depozitarea lor la Agentia pentru Recuperarea Bunurilor Infractionale a CNA si dispunerea confiscarii lor ulterioare, in folosul statului. In continuare, procurorii vor efectua investigatii financiare paralele pe dosar.

Potrivit legii, fapta imputata se pedepseste cu inchisoarea pentru un termen de la 4 la 10 ani.