Un barbat de 76 de ani a fost transportat in stare grava la spital, dupa ce a fost lovit in plin de trenul Chisinau-Odesa. Totul s-a intamplat ieri dimineata langa Tiraspol.
Potrivit gagauzinfo.md, in momentul in care a observat barbatul pe calea ferata, conductorul locomotivei a semnalizat de mai multe ori. Potrivit presei din stanga Nistrului, barbatul nu a auzit semnalul locomotivei pentru ca si-ar fi pierdut aparatul auditiv.
El a fost transportat la spitalul din Tiraspol, fiind la reanimare. Potrivit medicilor, victima a suferit un traumatism cranio-cerebral grav.

