Un moldovean de 32 de ani a fost condamnat la detenție pe viață de un tribunal din Moscova, fiind găsit vinovat de uciderea unei femei și a fiicei acesteia de nouă ani. Crima a fost comisă în februarie 2015, într-un apartament de lux din centrul capitalei ruse, scrie presa rusă. Am solicitat o reacție din partea Ministerului Afacerilor Externe, însă nu am primit, deocamdată, un răspuns.
Potrivit publicației ruse, este vorba despre Alexei Melniciuk, care a fost condamnat pe 2 noiembrie de Tribunalul din Moscova. Acesta a recunoscut că a omorât cele două persoane, după ce ar fi pătruns în locuință în căutarea unor bunuri de valoare.
Tragedia s-a produs în noaptea de 14 februarie 2015. Femeia, partenera de viață a unui om de afaceri, a fost găsită fără viață alături de fiica sa. Potrivit anchetatorilor, femeia avea 22 de plăgi provocate de cuțit, iar copilul - 18.
O amprentă descoperită la locul crimei a schimbat cursul anchetei
Inițial, suspiciunile au căzut asupra partenerului femeii, omul de afaceri Horen Kazarian, care a petrecut nouă luni în arest preventiv. Ulterior, urmărirea penală în privința acestuia a fost clasată, după ce o amprentă descoperită în apartament a fost identificată ca aparținând lui Alexei Melniciuk.
Potrivit versiunii prezentate de condamnat, acesta ar fi intrat în bloc în căutarea unei femei pe care o cunoscuse pe rețelele sociale și care locuia în aceeași clădire. După ce nu i-a găsit apartamentul, ar fi încercat să fure bunuri din locuința victimelor. Descoperit de proprietară, acesta ar fi atacat-o cu un cuțit, apoi a ucis-o și pe fetiță.
În instanță, Melniciuk și-a recunoscut vinovăția.


